Iar te-ai întors din drum? De ce verificăm ușa de 100 de ori și cum să ne împăcăm cu „Piticul Verificator”

Iar te-ai întors din drum?  Mic ghid pentru cei care au relații complicate cu aragazul, frâna de mână și încuietorile – „leacul” celor 5 secunde care îți salvează liniștea

Bună! Te-am văzut. Erai deja la lift, dar te-ai întors să mai tragi o dată de clanță. Sau poate erai deja în stație și te-a fulgerat: „Oare am stins ochiul de la aragaz?”. Nu te ascunde, că și eu fac parte din clubul „Verificatorilor Profesioniști”!

Uite, eu am o relație foarte tensionată cu mașina mea. Are frână de mână electrică – o fi ea modernă, dar pe mine mă bagă în boale. Nu face clănțănitul ăla zdravăn de fier pe fier, așa că imediat ce mă depărtez de ea, mintea mea începe: „Auzi, dar chiar s-a activat frâna? Dacă o găsesc în sufrageria vecinului de la parter?”.

Și uite așa, ne trezim că facem maraton între ușă, mașină și aragaz, de zici că ne antrenăm pentru Olimpiadă, nu că plecăm la muncă.

Piticul Verificator” și controlul grijilor: De ce simțim nevoia să fim detectivi la noi acasă?

Te-ai întrebat vreodată cine e vocea aia care îți șoptește exact când ai pus piciorul pe prima treaptă a scării: „Dar dacă am lăsat fierul de călcat în priză?”  (Asta chiar s-a întamplat prietenei mele. Era deja in avion când au apucat-o gândurile. ”Oare am scos fierul din priză?)

Eu i-am pus nume: e Piticul Verificator. El nu e rău intenționat, e doar un mare fricos care crede că dacă verifici ușa de zece ori, ești mai în siguranță decât dacă ai verifica-o o singură dată.

Adevărul este că acest „pitic” se hrănește cu nevoia noastră de control. Când viața devine agitată și simțim că pierdem controlul în alte părți (la job, în relații, cu timpul care zboară), mintea noastră încearcă să compenseze acolo unde poate: la butoanele aragazului. Este felul nostru subconștient de a spune: „Măcar aici dețin eu controlul absolut!”.

Doar că din păcate, acest lanț invizibil care ne leagă de nefericire se întărește cu fiecare drum făcut înapoi. Grijile sunt, de cele mai multe ori, o pierdere de timp. În loc să ne bucurăm de plimbare, noi purtăm un dialog aprins cu un personaj imaginar despre o ușă care, în 99,9% din cazuri, este încuiată perfect.

Secretul este să-i mulțumim „piticului” pentru grijă, să-i arătăm că am aplicat ”Leacul celor 5 secunde” și să mergem înainte. Controlul adevărat nu stă în numărul de verificări, ci în liniștea cu care acceptăm că am făcut ce trebuia și că suntem în siguranță.

De ce ne face mintea „figuri”?

Problema nu e că ai început să uiți (stai liniștită, încă știi rețeta de sarmale cu orez și linte pe de rost!). Problema e pilotul automat. Facem gesturile astea atât de des, încât creierul nostru intră pe „mute”. El nu mai înregistrează acțiunea ca fiind ceva important.

De multe ori nu suntem conștienți 100% de acțiunile pe care le facem pentru că suntem cu gândul în viitor, cu grijile de mâine, sau în trecut, cu părerile de rău. Pur și simplu, nu suntem în prezent. Dacă simți că mintea ta e mereu în altă parte, am scris un articol care pe mine m-a ajutat enorm: Puterea prezentului: cum o carte te poate ajuta să trăiești o viață fără stres și agitație.

Când închizi ușa, mintea ta e deja la ce ai de făcut la birou sau la ce promoții mai sunt pe ejuliana.ro. Și pentru că n-ai fost „acolo” când ai răsucit cheia, peste 5 minute creierul îți dă eroarea standard: „Fișierul ‘Închis_Ușa.jpg’ nu a fost găsit. Te rugăm să te întorci pentru verificare!”.

Leacul meu: Tehnica celor 15 secunde de „prezență maximă”

După multe drumuri făcute degeaba, am găsit o metodă care funcționează brici. O numesc „metoda celor 15 secunde”.

Când ajung la mașină și trebuie să pun frâna aia buclucașă, fac un pact cu mine: timp de 1-15 secunde, restul lumii dispare. Nu mă gândesc la facturi, nu mă gândesc la ziua de mâine, nu mă gândesc la nimic. Sunt doar eu și butonul ăla. Mă uit fix la el, mă concentrez la degetul care apasă și îmi spun în gând: „Acum fac asta. E singurul lucru care contează pe pământ în secunda asta.”

Cum aplicăm „Leacul celor 5” (Numărătoarea magică)

Dacă simt că „piticul” de pe umăr tot vrea să mă fure cu alte gânduri, trec la artileria grea: număratul.

În timp ce fac acțiunea (verific ușa, scot placa de păr din priză sau verific gazul), încep să număr rar, în ritm cu gestul:

1. Unu… (Pun mâna pe butonul de la gaz)

2. Doi… (Văd clar că e pe poziția închis)

3. Trei… (Încă mă uit la el, sunt aici, prezentă)

4. Patru… (Confirm că totul e în regulă)

5. CINCI! Confirmat! Am plecat!

La „cinci” am pus sigiliul. Este punctul final. Creierul meu primește un semnal atât de clar, încât nici cel mai încăpățânat gând de anxietate nu mai are curaj să apară. Când am zis „cinci”, capitolul e închis, dosarul e arhivat, putem pleca la plimbare!

Pe lângă tehnica mea cu număratul până la 5, e important să ne învățăm sistemul nervos să se mai și odihnească. Nu poți fi mereu în alertă! Uite aici 7 metode naturale să calmezi sistemul nervos și să ieși din stresul cronic, care merg mână în mână cu ‘Leacul celor 5’.

De ce funcționează asta?

Este un exercițiu simplu de mindfulness mascat într-o numărătoare amuzantă.

• Îi dai creierului o sarcină concretă (să numere), deci nu mai poate să „viseze cai verzi pe pereți”.
• Creezi o amintire puternică a momentului.
• Înlocuiești frica cu controlul.

Cine e „detectivul” din oglindă? (Rădăcina nesiguranței)

„Leacul celor 5” este o cârjă minunată care ne ajută să ieșim pe ușă fără atacuri de panică, dar haide să fim sincere: aragazul și ușa sunt doar niște „țapi ispășitori”. De cele mai multe ori, cauza verificărilor repetitive este în altă parte, mult mai adânc ascunsă în sufletul nostru.

Te-ai întrebat vreodată: „Cine cred eu că sunt în acel moment?” sau „Care este teama cea mai mare care mă pândește?”.

Dincolo de aragaz: Ce se ascunde, de fapt, în spatele nevoii de a verifica?

Deseori, verificatul de 100 de ori vine dintr-o nesiguranță cronică sau dintr-o teamă de a nu fi „vinovată” de ceva catastrofal. Poate e teama că, dacă nu suntem perfecte și vigilente 24/7, ceva rău se va întâmpla și va fi doar vina noastră. E un soi de responsabilitate uriașă pe care o purtăm pe umeri, o povară care ne spune că suntem singurele responsabile pentru siguranța întregului univers (sau măcar a apartamentului).

Această nevoie de a verifica ne arată că:

1. Nu avem încredere în noi: Ne privim ca pe cineva care „sigur o să uite”, „sigur o să greșească”. Nu ne vedem ca pe niște adulți capabili și atenți, ci ca pe niște copii care au nevoie de supraveghere constantă.

2. Trăim în viitorul „negru”: Ne imaginăm deja incendiul sau hoțul, în loc să locuim în prezentul sigur.

3. Căutăm certitudinea într-o lume incertă: Viața e imprevizibilă, iar ușa încuiată de 10 ori ne dă iluzia că, măcar acolo, nimic nu ne poate surprinde.

Este un semn că sistemul nostru nervos este în alertă maximă. De aceea, pe lângă numărat, e vital să lucrăm la calmarea sistemului nervos și ieșirea din stresul cronic.

Adevărata vindecare vine când începi să-ți spui: „Sunt un om atent, am încredere în ceea ce am făcut și, chiar dacă viața nu poate fi controlată 100%, eu sunt în siguranță aici și acum.”

Sfat de final (ca de la prietenă la prietenă)

Dacă totuși, ai o zi din aia „zbuciumată” și simți că nici număratul nu te ajută, mai am un truc: Poza de Adio, (doar pentru situatii de urgenta sau cand pleci din țara). Nu abuza de tratamentul asta! Fă-i o poză aragazului sau fierului de călcat, înainte să ieși pe ușă. Când te lovește panica la jumătatea drumului, scoate telefonul și arată-i „piticului” fotografia cu data și ora. O să tacă imediat!

Hai că se poate! Data viitoare când pleci de acasă, trage aer în piept, numără până la 5 și mergi cu încredere. Lumea te așteaptă cu zâmbetul pe buze, nu cu frica de aragaz!

Tu cum te descurci cu „Piticul Verificator”?

Sunt tare curioasă, tu ce „ritualuri” ai înainte să pleci de acasă? Te întorci și tu din drum pentru mașină, sau ai vreun alt leac magic care te ajută să nu pierzi orele verificând sertarele și ferestrele?

Hai să facem schimb de experiențe în secțiunea de comentarii de mai jos! Scrie-mi povestea ta și hai să ne susținem reciproc în drumul spre o minte mai liniștită.