Etichete gratuite! Cum ne rescrie religia povestea despre noi

Când religia îți editează viața

Povestea noastră nu este doar despre familie și școală. Trăim într-o societate care vine cu propriile etichete și reguli nescrise. Dacă te-ai născut într-un oraș mic, poate ai auzit că „trebuie să fii realist, să ai un job sigur”. Dacă ai crescut într-un mediu religios, ai primit deja niște idei clare despre bine, rău și ce înseamnă „un om cumsecade”. Pe scurt, ai primit un ghid de utilizare pentru viață, fără să-l fi cerut.

Și uite așa, de mici suntem echipați cu etichete: „cuminte”, „obraznic”, „de viitor”, „vai de el”. Nu contează ce vrei tu, lumea are deja o etichetă pregătită pentru tine, ca la supermarket. Diferența e că aici, reducerile nu există – odată lipită, o etichetă bună sau proastă poate fi greu de dezlipit.

Dacă ai fost copilul care punea multe întrebări incomode la ora de religie, ai aflat rapid că ești „necredincios” sau „prea curios”. Dacă nu respectai „ce zice lumea”, ai devenit „ciudat” sau „nepotrivit”. Și dacă ai îndrăznit să gândești altfel, probabil ai simțit cum etichetele devin din ce în ce mai creative.

Cum am devenit ”ateu” la trei ani (sau doar un copil prea curios?)

Tata a fost și primul care m-a „botezat” cu o etichetă nou-nouță: „Ăsta e ateu.” Nu că aș fi ținut neapărat să-mi definească destinul teologic la o vârstă la care încă desenam soarele cu zâmbet, dar adevărul e că întrebările mele despre religie aveau un talent aparte de a pune în dificultate orice adult bine intenționat. Pur și simplu, explicațiile standard nu se pupau cu logica mea de copil curios.

Recunosc, uneori întrebările mele sunau mai degrabă a test de răbdare divină: „De ce sunt copacii strâmbi?” Și, în lipsa unui răspuns enciclopedic accesibil unui puști de câțiva ani, tata apela la o soluție mult mai creativă. Cu un zâmbet șiret, îmi spunea: „A trecut pe aici Strâmbă-Lemne și i-a strâmbat.” Un personaj misterios de basm – și gata, dilema rezolvată! Iar eu, fascinat, îmi imaginam o creatură magică umblând prin păduri și dând copacilor forme artistice.

Ce vremuri! Uneori mă întreb dacă tata chiar credea că sunt ateu sau doar era convins că pun prea multe întrebări pentru binele meu.

Cum reuseste religia sa iti pune etichete cu care din pacate poti trai pentru tot restul vietii

Religia are un talent aparte de a lipi etichete care par să reziste mai bine decât superglue-ul. Totul începe subtil, de obicei din copilărie, când primești primele lecții despre bine și rău. Dacă ești ascultător, ai câștigat eticheta de „copil cuminte”. Dacă pui prea multe întrebări incomode, riști să fii „necredincios” sau „rătăcit”.

De aici, lucrurile escaladează. Faci o greșeală? Felicitări, ai primit sigiliul de „păcătos”. Ești prea devotat? Atunci ești „habotnic”. Încerci să gândești pe cont propriu? Hmm, ești „îndoielnic” sau chiar „periculos”. Etichetele vin la pachet cu așteptări sociale bine definite și, de multe ori, te urmăresc toată viața, chiar dacă tu te-ai schimbat între timp.

Problema e că, odată ce o etichetă ți-a fost pusă, devine parte din identitatea ta în ochii celor din jur. Și oricât ai încerca să demonstrezi că ești mai mult decât o simplă ștampilă religioasă, pentru unii vei rămâne mereu „acela care…”. Singura soluție? Să îți creezi propria etichetă și să nu mai lași pe nimeni să scrie povestea ta în locul tău.

Religia: Jocul cu etichete unde toată lumea e arbitru

Religia, la rândul ei, vine cu un întreg sistem de etichete premium. Ai păcătuit? Pac! Ești „păcătos”. Te rogi zilnic? Felicitări, ai trecut la nivelul „credincios adevărat”. Ai pus la îndoială niște reguli? Hmm, ești pe lista de „suspecți”. E ca un reality show unde Dumnezeu e producătorul, dar fiecare rudă, vecin și coleg de muncă e un judecător auto-proclamat.

Dar stai, nu pleca încă! Vestea bună e că etichetele pot fi rescrise. Nimeni nu e obligat să rămână prins în rolul care i-a fost atribuit la naștere. Pentru că, în final, cine suntem nu ar trebui să fie decis de regulile nescrise ale societății sau de frica de „ce o să zică lumea”.

Până la urmă, ce-ar fi să ne facem singuri etichetele? Eu aș începe cu una nouă: „Om în construcție. Atenție, gândire liberă!”