Cine sunt eu? Gânditorul, observatorul sau doar un om care-și bea ceaiul?

O călătorie filosofică printre gânduri, paradoxuri și… inevitabila întrebare: cu miere sau fără?

M-am trezit azi dimineața cu o dilemă filosofică care nu mă lasă să-mi beau ceaiul liniștit: dacă eu am aceste gânduri, sunt eu cel care le gândește sau sunt doar cineva care le observă?

Adică, hai să ne gândim logic. Gândurile mele vin și pleacă, ca niște taxiuri care nu opresc niciodată fix unde vreau eu. Unele sunt utile (ce bine că mi-am adus aminte să plătesc factura la internet!), iar altele sunt complet inutile (oare ce face actorul care l-a jucat pe tipul ăla din reclama la biscuiți acum 10 ani?). Dar dacă pot să-mi observ gândurile, atunci cine este cel care le privește?

Acum devine complicat.

Dacă eu nu sunt gândurile mele, atunci sunt cineva din afara lor? Un fel de martor al propriei mele minți? Ca și cum aș sta pe o bancă, mâncând popcorn, urmărind cum creierul meu se zbate să decidă dacă vreau ceai cu miere sau fără.

Dar asta ridică o altă problemă: dacă sunt observatorul, înseamnă că sunt separat de gândurile mele? Dar atunci cine naiba e cel care decide să-și ia o gură de ceai chiar acum?

Bum! Paradox!

Mintea mea e ca un câine care încearcă să-și prindă propria coadă. Cu fiecare gând care analizează gândurile anterioare, intru într-un labirint mental fără ieșire. Dacă eu mă gândesc că mă gândesc, înseamnă că mă gândesc că mă gândesc că mă gândesc… și tot așa, până la infinit.

Dar poate că răspunsul e mai simplu decât cred. Poate că nu e nevoie să decid dacă sunt gânditorul sau observatorul. Poate că sunt pur și simplu omul care, la finalul zilei, se bucură de un ceai bun și de misterele minții sale.

Așa că, dacă ai ajuns până aici, te provoc să iei o pauză, să-ți observi gândurile și să-mi spui: cine ești tu? Gânditorul sau observatorul? Sau poate un simplu iubitor de ceai și filozofii matinale? Scrie-mi în comentarii, să filosofăm împreună!